Mihai Bordeianu a revenit la CFR Cluj după o scurtă aventură la Al Qadisiyah, echipă care a plătit 1,2 milioane de euro pentru transferul său, iar mijlocașul a fost ironizat de Cornel Dinu.
Cornel Dinu a comentat în legătură cu decizia oficialilor de la Al Qadisiyah de a-l ceda sub formă de împrumut pe Mihai Bordeianu la CFR Cluj și de a-i plăti în continuare salariul, iar fostul selecționer al echipei naționale a României s-a amuzat pe seama internaționalului român.
Cornel Dinu este de părerde că CFR Cluj i-a păcălit pe oficialii lui Al Qadisiyah în momentul în care l-a vândut pe Mihai Bordeianu și a explicat de ce crede că arabii au renunțat la serviciile acestuia atât de repede.
„Probabil arabii au înţeles: „bun, îl luăm pe ăsta şi joacă şi atacant. Probabil, ca să-l dea (n.r. cei de la CFR Cluj), au zis că joacă şi atacant.
Arabilor probabil nu le-a plăcut cum s-a suit pe cămilă sau pleacă cu cămila la atac, l-au trimis înapoi„”, a comentat Cornel Dinu, fostul selecționer al echipei naționale a României, pentru Telekom Sport.
Nici Basarab Panduru nu a fost impresionat de revenirea lui Mihai Bordeianu la CFR Cluj. Fostul mare internațional român a comentat în legătură cu primul meci jucat de mijlocaș de la revenire, cu Gaz Metan Mediaș, pe 21 februarie, scor 1-0, iar evoluția fotbalistului în vârstă de 29 de ani nu a fost pe placul lui Basarab Panduru.
„Primul meci cu Bordeianu parcă nu mi s-a mai părut din filmul ăsta, dar e primul meci, când a plecat era altceva, era din echipă”, a spus Basarab Panduru, fostul mare jucător al echipei naționale a României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER